Polițiști din cadrul Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice și reprezentanți ai Gărzii de Mediu Gorj au efectuat ieri o acțiune pe linia OUG 92/2021 privind regimul deșeurilor, la un punct de lucru aparținând unei societăți comerciale din comuna Brănești, administrată de un bărbat de 42 de ani, având ca activitate principală întreținerea și repararea autovehiculelor, ocazie cu care s-a constatat faptul că acesta nu ar fi respectat măsurile obligatorii privind valorificarea/ eliminarea cantității de 360 litri de ulei uzat, deșeu periculos provenit din activitățile specifice de schimbare a uleiului de motor, fiind totodată identificată cantitatea de 5.015 kg de deșeuri provenite de la repararea autoturismelor, depozitate direct pe sol, fără a respecta dispozițiile legale, toate acestea fiind indisponibilizate.

De asemenea, au fost desfășurate verificări la un alt punct de lucru al unei societăți comerciale situată în orașul Târgu Cărbunești și administrată de o femeie de 34 de ani, având ca activitate principală întreținerea și repararea autovehiculelor, ocazie cu care s-a constatat faptul că aceasta nu ar fi respectat măsurile obligatorii privind valorificarea/ eliminarea cantității de 500 litri de ulei uzat și 100 kg filtre ulei, ce reprezintă deșeu periculos, provenit din activitățile specifice de schimbare a uleiului de motor, toate fiind indisponibilizate.

Verificări au mai fost efectuate și la un punct de lucru aparținând unei societăți comerciale din comuna Albeni, administrată de un bărbat de 37 de ani, având ca activitate principală întreținerea și repararea autovehiculelor, ocazie cu care s-a constatat faptul că acesta nu ar fi respectat măsurile obligatorii privind valorificarea/eliminarea cantității de 450 litri de ulei uzat, ce reprezintă deșeu periculos, provenit din activitățile specifice de schimbare a uleiului de motor, ce a fost indisponibilizată.

Totodată, a fost controlat și un punct de lucru al unei alte societăți comerciale din orașul Târgu Cărbunești, administrată de un bărbat de 52 de ani, având același obiect de activitate, ocazie cu care s-a constatat faptul că bărbatul nu a respectat măsurile obligatorii privind valorificarea/eliminarea cantității de 120 litri de ulei uzat, deșeu periculos, provenit din activitățile specifice de schimbare a uleiului de motor, respectiv acesta nu a prelungit valabilitatea contractului de colectare ulei uzat cu o societate comercială autorizată în acest sens, întreaga cantitate fiind indisponibilizată.

În cauză a fost întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de neluarea sau nerespectarea măsurilor obligatorii în desfăşurarea activităţilor de colectare, tratare, transport, valorificare şi eliminare a deşeurilor periculoase și eliminarea, deţinerea, păstrarea deşeurilor în afara spaţiilor autorizate.

O acțiune similară a fost desfășurată la domiciliul unui bărbat din comuna Plopșoru, unde s-a constatat faptul că acesta ar fi desfășurat activități de demontare/dezasamblare autoturisme fără a deține autorizație în acest sens.

De asemenea, pe amplasamanetul în cauză au fost identificate 60 de autoturisme amplasate direct pe sol, aflate în stare de demontare, precum și numeroase elemente și componente ale acestora (portiere, motoare, spoilere) în cantitate de circa 10 tone, acestea fiind indisponibilizate.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de exercitarea unei activități fără a deține autorizația necesară în acest sens și eliminarea, deținerea deșeurilor în afara spațiului autorizat.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *