În ultimele 24 de ore Inspectoratul pentru Situații de Urgență Gorj a fost solicitat să intervină pentru gestionarea a 47 de situații de urgență produse pe teritoriul județului, astfel:
▪ 17 intervenții pentru stingerea incendiilor de vegetație;
▪ 26 de intervenții pentru acordarea primului ajutor calificat;
▪ 1 incendiu autoturism;
▪ 2 misiuni pentru transport apă menajeră;
▪ 1 misiune pentru transport persoană supraponderală cu afecțiuni.
Încă de săptămâna trecută echipaje specializate din cadrul instituției intervin pentru stingerea unui incendiu de fond forestier izbucnit în zona montană a comunei Padeș – zona Piatra Cloșanilor. Zona este foarte greu accesibilă pentru echipajele de intervenție, iar pentru o intervenție eficientă au fost solicitate două elicoptere Black Hauk, echipate cu sistem Bambi Bucket din cadrul Inspectoratului General de Aviație al MAI. Până în acest moment au fost efectuate peste 300 de lansări, misiunea de stingere fiind organizată atât prin intervenția aeriană cu ajutorul elicopterelor, dar și prin echiaje pedestre de pompieri care intervin pentru localizarea incendiului și efectuază misiuni de recunoaștere pentru identificarea focarelor care ar putea reaprinde incendiul. Suprafața afectată de incendiu este de aproximativ 90 de hectare.
Duminică, 25 august, a fost semnalat un alt incendiu de fond forestier în zona Vârfului Grivele din munții Parâng, într-o zonă foarte greu accesibilă, cu păduri de conifere și cu posibilitate de extindere foarte rapidă. Au fost constituite echipe pedestre de pompieri militari care s-au deplasat la fața locului încercând să limiteze efectele incendiului. Către zona incendiată a fost direcționat și un elicopter Black Hauk, care, după efectuarea unui zbor de recunoaștere, a efectuat 10 lansări de stingere. Din fericire, în seara zilei de ieri, 26 august, echipajele de intervenție au reușit să stingă toate focarele, incendiul fiind lichidat. Suprafața afectată de incendiu este de aproximativ 30 de hectare.