Accident cu doi răniți la ieșire din Târgu Jiu

Loading

Azi, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați prin apel 112 cu privire la producerea unui accident rutier în localitate.

Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului, a reieșit faptul că, un bărbat, în vârstă de 23 de ani, din Târgu Jiu, în timp ce conducea un autoturism pe strada Calea București, a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu un autoturism, condus de o femeie, în vârstă de 44 de ani, din comuna Drăguțeşti.

În urma accidentului a rezultat rănirea femeii de 44 și a unui pasager din primul autoturism, ambii fiind transportați la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.

Conducătorii auto dețineau permise de conducere corespunzătoare și nu se aflau sub influența băuturilor alcoolice.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Scroll to Top