Un grav accident rutier s-a produs azi-noapte la Târgu Jiu. Două autoturisme, în care se aflau 7 persoane, s-au ciocnit. 6 dintre acestea, între care și un copil de 9 luni, au fost transportate la spital.  

„În jurul orei 23:00 am fost solicitați să intervenim pentru gestionarea unei situații de urgență generată de un accident rutier produs pe centura municipiului Târgu Jiu – între Botorogi și strada Ana Ipatescu, în care au fost implicate două autoturisme.

La fața locului s-au deplasat două autospeciale pentru descarcerare și 4 ambulanțe din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Gorj, echipajele de intervenție constatând că în evenimentul rutier au fost implicate 7 persoane: 3 bărbați, 3 femei și un copil în vârstă de 9 luni, una dintre acestea fiind încarcerată. S-a intervenit pentru extragerea din autoturism a persoanei încarcerate, concomitent cu acordarea primului ajutor calificat celorlalte victime.

Două persoane de sex masculin cu vârste de 17 și 21 de ani, 3 persoane de sex feminin cu vârste de 20, 28 și 36 de ani și copilul în vârstă de 9 luni au fost transportați la Unitatea de Primiri-Urgențe a Spitalului din Târgu Jiu. Un bărbat a fost evaluat medical la fața locului, dar e refuzat să fie transportat la spital pentru investigații medicale suplimentare. Ulterior, copilul a fost transportat la spitalul din Craiova.”, a precizat Florin Chisim, purtătorul de cuvânt al ISU Gorj.  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *