Acesta este bărbatul măcelărit cu maceta în fața soției! Criminalii au fost reținuți

Loading

Sorin și-a găsit sfârșitul sub o ploaie de lovituri de macetă la o petrecere la care participa în Padina, județul Dâmbovița.A primit 20 de lovituri sub ochii soţiei, care e acum în şoc, la spital. Suspecţii sunt cei trei fii ai faimoasei vrăjitoare Sidonia care acum au fost reținuți. Sorin Anghel (41 de ani), proprietarul unei firme de pază şi tatăl a doi copii, a zăcut în curtea hotelului de lux, unde a fost petrecerea, după ce a fost lovit cu maceta de zeci de ori. În timp ce viaţa i se scurge, soţia se roagă îngenuncheată lângă el. Medicii care au venit cu mai multe ambulanţe nu l-au mai putut salva.Crima ar fi avut loc în urma unui conflict spontan, după ce soția victimei s-ar fi urcat pe un scaun și ar fi început să danseze pe ritmuri de manele.Surse judiciare ne-au precizat că după ce femeia a început să danseze, cei trei suspecți au schimbat replici care l-au deranjat pe soțul femeii și le-a cerut socoteală.Unul dintre bărbați a scos maceta și l-a fugărit pe soțul femeii prin tot restaurantul, până în spatele tejghelei, unde l-a înjunghiat. Victima a reușit să fugă apoi până în parcare, unde a fost tăiată a doua oară și nu a supraviețuit. Fraţii care l-au atacat pe patronul firmei de pază din Târgovişte fac parte din clanul interlop Fabian, anchetat în mai multe dosare penale pentru prostituție, cămătărie, tâlhărie şi trafic de droguri. În timpul petrecerii s-au filmat cum dansau şi stăteau la masă cu Alex Velea, potrivit stiripesurse.ro.

Scroll to Top