Polițiști din cadrul Poliției Orașului Rovinari au fost sesizați prin apel 112, de o femeie, în vârstă de 33 de ani, din București, cu privire la faptul că, în timp ce se afla la domiciliul mamei sale din Rovinari, fratele său, în vârstă de 35 de ani, pe fondul consumului de alcool, și-a amenințat mama cu acte de violență și a lovit-o cu palmele în zona capului. În urma evaluării riscului, a fost emis un ordin de protecție provizoriu față de bărbatul de 35 de ani și a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de amenințare și violență în familie.