Asociația Institutul Verde Oltenia (IVO) organizează în perioada 16 septembrie – 8 decembrie 2024 proiectul „ȘTIRE SAU DEZINFORMARE?”, care își propune să dezvolte gândirea critică a 200 tineri din județul Gorj pentru a deveni consumatori critici și responsabili de informație. Acest proiect este finanţat prin programul Start ONG, lansat de Kaufland România şi implementat de Asociaţia Act for Tomorrow.
Educația non-formală în sprijinul elevilor, în special în contextul educației media, a devenit esențială pentru dezvoltarea unui scepticism sănătos față de informațiile pe care elevii le consumă. Principalele obiective urmărite prin implementarea proiectului sunt: promovarea importanței dezvoltării gândirii critice necesară pentru a deconstrui conținuturile media la care suntem expuși; identificarea cu discernământ a veridicității știrilor, devenind astfel cetățeni mai bine informați și responsabili. Beneficiari direcți ai proiectului: minim 200 de tineri (elevi și studenți) din județul Gorj.
Obiectivele proiectului vor fi atinse prin organizarea de ateliere de educație media în școlile din județul Gorj, în cadrul cărora lector va fi un reprezentant al Consiliului Național al Audiovizualului din România ajutat de voluntari ai asociației Institutul Verde Oltenia. Pe durata a două ore, participanții vor învăța cum să deconstruiască mesajele media, să recunoască „știrile” fabricate și să evite răspândirea de neadevăruri. Primul atelier de educație media are loc marți, 8 octombrie 2024, la Colegiul Economic „Virgil Madgearu” din Târgu Jiu.
Start ONG este un program lansat de Kaufland România şi implementat de Asociaţia Act for Tomorrow. Domeniile vizate sunt: educaţie, sănătate, mediu, social şi cultură. Valoarea totală a programului este de 500.000 euro. Programul Start ONG este cel mai simplificat instrument de finanţare comunitară destinat ONG-urilor tinere, instituţiilor non-administrative şi grupurilor informale/ de iniţiativă.
„Proiectul ȘTIRE SAU DEZINFORMARE? este o inițiativă importantă pentru tinerii din județul Gorj, menită să le dezvolte capacitatea de a analiza critic informațiile la care sunt expuși zilnic. Într-o lume în care dezinformarea devine din ce în ce mai răspândită, educația media este esențială pentru formarea unor cetățeni responsabili și bine informați. Prin acest proiect, finanțat de programul Start ONG și sprijinit de Kaufland România, ne dorim să oferim tinerilor din Gorj instrumentele necesare pentru a recunoaște și a combate „știrile” false. Cu sprijinul Consiliului Național al Audiovizualului și al voluntarilor Institutului Verde Oltenia, suntem încrezători că acest demers va avea un impact real în comunitatea noastră.” Ștefan Ghimiși – Președinte, Asociația Institutul Verde Oltenia
Institutul Verde Oltenia (IVO) este o organizație non-guvernamentală dedicată protejării mediului și educației nonformale. Pentru detalii suplimentare, vă rugăm să accesați site-ul: https://institutulverdeoltenia.ro sau pagina de Facebook a Asociației Institutul Verde Oltenia: https://www.facebook.com/InstitutulVerde2022