La Facultatea de Științe Economice din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu va avea loc pe 19 septembrie Atelierul cu tema „Provocări și oportunități ale transformărilor digitale asupra sectorului public și privat din România/Uniunea Europeană”. Lucrările simpozionului vor începe la ora 16,30 și se vor încheia la ora 19,00. Discuțile vor fi găzduite de Complexul Debarcader. La Atelier pot participa: studenți, cadre didactice, profesioniști din mediul de afaceri, reprezentanți ai instituțiilor publice, ONG-uri și toți cei interesați de transformările digitale. Înscrierile se mai pot face până la data de 18 septembrie. Pentru a putea participa la evenimentul se poate completa următorul formular: https://forms.gle/LMuK7AnaNKtVbUkG9. Între invitați se află: Dragoș Viorel Ionică, directorul Centrului de Calcul din Târgu Jiu, Mircea Șcheau, președintele Asociației Cibernetică pentru Cloud, Mitruț Stănoiu, director Web Logistics Târgu Jiu, comisar șef Ionuț Pigui, Biroul de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul IPJ Gorj, precum și Mihai Șcheau, colonel inginer la STS Gorj.