Organizat de Primăria Orașului Novaci prin Casa de Cultură Novaci, proiectul „Școala de Vară – Novaci”, ediția a VII-a, a fost o oportunitate pentru cei care au participat până acum.

Inițiatorul și coordonatorul Școlii de Vară Novaci, profesoara Elena Basarabă spune că scopul principal urmărit prin acest proiect este promovarea voluntariatului în rândul comunității și realizarea unei oferte educaționale atractive și gratuite pentru copii și tineri pe perioada vacanței de vară.

La Scoala de Vară, până în prezent s-au derulat 10 proiecte sub forma unor ateliere de lucru, au avut loc două întâlniri cu specialiști în diverse domenii, au lucrat 19 voluntari și au participat aproximativ 746 copii.

       „Școala de Vară de la Novaci si-a propus să facă un pas înainte în educarea și formarea tineretului novăcean. O experiență extraordinară pentru copiii participanți a fost Atelierul de experimente “Științescu Funky – Science” realizat în colaborare cu Fondul Științescu Vâlcea, reprezentat de doamna Gabriela Solomon, o voluntară cu multă experiență dobândită în țară și străinătate. În cadrul acestor ateliere, copiii de toate vârstele au experimentat „știintele cu mâinile lor”.

Participanții s-au bucurat de informații despre “zbor”, au realizat lucrări practice (rachete, parașute) și au participat la un mini-târg de științe unde copiii au primit un pașaport care să le ateste realizarea fiecărui experiment: despre magneți și proprietățile lor, despre utilizarea lor la busole, la trenuri și la magia levitării, despre utilizare tricourilor cu realitate augmentată și aplicația dedicată pentru a vedea cum arată sistemul osos, sistemul circulator și sistemul digestive, despre optică, oglinzi și caleidoscoape. Marea atractie au fost ochelarii VR folosiți tematic despre lumea planetelor, viața în junglă sau excursii imaginare.

Săptămâna aceasta se derulează 4 ateliere de vacanță în regim de voluntariat. Urmează apoi o săptămână de vacanță pentru conducerea Școlii de Vară și pentru voluntarii permanenti. Cursurile Școlii de Vară vor reîncepe pe 6 august 2024, cu noi provocări. Școala de Vară Novaci aduce în comunitate voluntari din toată țara.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *