Azi se decide majorarea salariilor la CEO

Loading

Sindicatele și administrația din Complexul Energetic Oltenia stabilesc în Comisia de Negociere de astăzi bugetul pentru fondul de promovare sau avansare de la nivelul companiei energetice. După stabilirea procentului care va fi alocat din totalul Bugetului de Venituri și Cheltuieli aprobat deja de către Guvern se va ajunge la procentul final de creștere salarială pentru 2024 și practic la finalul negocierilor.

Este de amintit că ședința Comisiei de Negociere va începe la ora 10.30, la sediul Direcției Miniere. Până în momentul de față este cert că de la 1 aprilie salariile vor fi indexate în sumă fixă cu 1.200 de lei brut, așa cum s-a convenit la sfârșitul săptămânii trecute la Ministerul Energiei, între sindicate și administrație și în prezența ministrului Energiei, Sebastian Burduja.

Scroll to Top