Bărbat din Târgu Jiu, reținut după ce și-a bătut soția

Loading

La data de 10 ianuarie 2024, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați cu privire la producerea unui incident.

În fapt, la data de 9 ianuarie, în urma unui conflict spontan, o femeie, în vârstă de 42 de ani, din Târgu Jiu, ar fi fost lovită de soțul acesteia, în vârstă de 35 de ani, i-ar fi distrus telefonul mobil și ar fi amenințat-o cu alte acte de violență.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie, distrugere și amenințare și a fost emis un ordin de protecție provizoriu împotriva bărbatului.

Totodată, în continuarea cercetărilor, a fost dispusă măsura reținerii pe bază de ordonanță a bărbatului, pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Gorj.

Scroll to Top