Complexul Energetic Oltenia plătește 6 oameni ca să nu facă nimic. Sunt boșii numiți să se ocupe de noile investiții ale Complexului Energetic Oltenia și alte partenerilor, cum ar fi OMV Petrom. Cele două companii și-au propus să construiască patru parcuri fotovoltaice. În așteptarea marilor investiții de la Complexul Energetic Oltenia au fost înființate pentru moment patru societăți mixte la care CEO deține 50% din acțiuni și OMV 50% din acțiuni(capital social total 2 milioane de euro). De un an de zile 6 persoane nu fac nimic și sunt plătite cu sume consistente. Este vorba de doi directori și un executiv, precum și 3 persoane numite în cadrul Consiliului de Administrație. Directorul are o indemnizație de 25.000 de lei brut și membrii Consiliului de Administrație 20% din indemnizația directorului. Boșii au câte 2 ore la fiecare SPV. Fiind patru societăți, se adună 8 ore de activitate. Toată combinația are la conducere pe directorul general Butnaru, directorul economic, Bălășoiu Constantin(pensionar) și un domn Dumitru Mocioi, adus preventiv, în caz că începe activitatea. La aceștia se adaugă cei trei membri ai Consiliului de Administrație.
Este de amintit că parcurile și centralele fotovoltaice vor fi realizate pe depozitele de zgură și cenușă aferente sucursalelor electrocentrale și pe haldele de steril din cariere. Cele patru parcuri fotovoltaice vor fi administrate de către următoarele firme mixte: Societatea PARC FOTOVOLTAIC ROVINARI EST SA, Societatea SOLARIST TISMANA 2 S.A., Societatea PARC FOTOVOLTAIC ISALNITA S.A și Societatea PARC FOTOVOLTAIC TISMANA 1 S.A.
Contractul pentru finanțarea pentru celor patru parcuri are o valoare de 1.861.896.570 de lei. „Lot 1 – Proiectarea, achiziția, realizarea, punerea în functiune, operarea timp de trei ani și transferul de parcului fotovoltaic Ișalnița, cu o capacitate minimă de producție de energie de 85MWp Lot 2 – Proiectarea, achiziția, realizarea, punerea în functiune, operarea timp de trei ani și transferul de parcului fotovoltaic Rovinari Est, cu o capacitate minimă de producție de energie de 110MWp, inclusiv stație electrică 400/110 kV Lot 3 – Proiectarea, achiziția, realizarea, punerea în functiune, operarea timp de trei ani și transferul de parcului fotovoltaic Tismana 1, cu o capacitate minimă de producție de energie de 128,3MWp Lot 4 – Proiectarea, achiziția, realizarea, punerea în functiune, operarea timp de trei ani și transferul de parcului fotovoltaic Tismana 2, cu o capacitate minimă de producție de energie de 131,67MWp. Lotul 1: Valoarea estimată fără TVA: 69.575.964,00 EUR; Lotul 2: Valoarea estimată fără TVA: 103.673.975,00 EUR; Lotul 3: Valoarea estimată fără TVA: 100.280.152,00 EUR; Lotul 4: Valoarea estimată fără TVA: 101.127.139,00 EUR”, potrivit documentațiilor CEO. Parcurile fotovoltaice ar fi trebuie să fie gata în 2024…