Potrivit unui comunicat al Partidului Alianța Oltenilor, Programul de Tranziție Justă a fost prezentat în ultimii ani ca fiind șansa zonelor afectate de reducerea industriei poluante de a se dezvolta sau măcar de a supraviețui. În ultimii ani au fost grupuri energetice pe cărbune închise, utilaje miniere pregătite pentru casat, o reducere de mii de locuri de muncă în Complexul Energetic Oltenia, iar alternativa… este încă la faza de hârtii, conform aceluiași comunicat.
“Din păcate, sunt semne că Programul de Tranziție Justă este o șansă pe jumătate ratată. Chiar dacă banii nu sunt mulți, în jur de o jumătate de miliard de euro pentru șase județe grav afectate, mediul de afaceri a depus puține proiecte”, a spus Roxana Stoian, președinte interimar al Partidului Alianța Oltenilor.
În județul Gorj au fost depuse 52 de proiecte, dintre care 7 au fost respinse sau retrase. Proiectele rămase în selecție au o valoare de aproximativ 132 de milioane de euro, dintre care 80 de milioane de euro ar urma să fie finanțați din FTJ. Asta înseamnă doar 43,3% din suma disponibilă, în condițiile în care mai pot fi depuse proiecte până la data de 20 aprilie 2024.
În județul Dolj situația este mult mai bună. Au fost depuse 64 de proiecte, respinse sau retrase – 3. Valoarea totală a proiectelor rămase în selecție este de peste 191 de milioane de euro, valoarea solicitată din FTJ fiind de peste 114 milioane de euro, ceea ce înseamnă 83,67% din suma disponibilă pentru județul Dolj.
Celelalte patru județe care pot beneficia de bani pentru Tranziție Justă sunt Mureș, Prahova, Hunedoara și Galați, unde situația depunerii de proiecte este similară cu cea din Oltenia.
Partidul Alianța Oltenilor face un apel la autoritățile competente să facă o analiză cu privire la motivele pentru care mediul de afaceri nu a reacționat pozitiv, astfel încât la următoarele apeluri interesul să fie mai mare. Birocrația excesivă și condițiile restrictive impuse de ghidul de finanțare au făcut ca foarte puține firme să poată accesa bani din FTJ.
Primul apel, cel despre care noi spunem că este pe jumătate ratat, a fost pentru “Dezvoltarea întreprinderilor și a antreprenoriatului”. Vor urma apeluri pentru: Sprijinirea tranziției forței de muncă; Energie verde accesibilă și mobilitate nepoluantă; Ecologizarea și reconversia imobilelor afectate de activități economice; Investiții productive în întreprinderi mari.
Informație de context: Partidul Alianța Oltenilor a fost înscris în Registrul Partidelor Politice în luna aprilie 2024. Este un partid aflat la început de drum, dar care își propune să semnaleze problemele specifice zonei.
Anexă
Situația proiectelor aprobate în cadrul PTJ, în regiunea Sud-Vest Oltenia, până la data de 29.03.2024
Gorj
1. METAL MONTAGGI 2013 SRL – Dezvoltarea societatii.
2. METAL MONTAGGI 2013 SRL prin investitii in construirea si dotarea unei noi unitati de prelucrare si asamblare constructii metalice.
3. LIFESCAN – Dezvoltarea activității LIFE SCAN S.R.L. prin achiziția de echipamente.
4. INMELCON PROD S.A. – Extinderea capacitatii de productie a SC INMELCON PROD S.A. prin dotarea cu echipamente performante in scopul cresterii competitivitatii intreprinderii.
5. TS PLAST SRL – Construire 3 hale industriale.
6. CARSIS LOGISTIC COMPANY SRL – Achizitie utilaj – incarcator multifunctional rotativ cu brat telescopic electric si crearea de noi locuri de munca – CARSIS LOGISTIC COMPANY S.R.L.
7. TEKFLOR TREADING SRL – Dezvoltarea societatii TEKFLOR TREADING SRL prin achizitia de mijloace fixe.
8. MARIGAB COM SRL – Construire hotel.
9. ELDARAD MED SRL – Dezvoltarea competitivitatii companiei ELDARAD MED SRL in domeniul serviciilor medicale prin achizitia de echipamente moderne si angajare de personal.
10. EKATERINCAR US SRL – Construire parc recreativ pentru copii „MAGIC LAND”.
11. CRESCENDO SRL – „Desfiintare corpuri existente C1și C2 si construire hotel cu regim de inaltime S+P+2E+M, zona Spa, Post de transformare, imprejmuire teren, bransamente utilitati, terasa si montare panouri fotovoltaice”.
12. TZR-BIA SRL – Dezvoltarea durabila a societatii TZR-BIA SRL prin investitii în construire spatii de depozitare si dotare.
13. DASCONSULT SRL – „Construire spatii de servicii si cazare”.
14. FIVEX SRL – Dezvoltarea capacităților industriale ale SC FIVEX SRL.
15. TZR-MARY SRL – Înființarea unei unități hoteliere de către SC TZRMARY SRL prin modernizare, extindere, împrejmuire si dotare construcție existentă.
16. CUW IMPEX SRL – Dezvoltarea activității societății CUW IMPEX SRL prin achizitia de active și crearea de locuri de muncă.
17. MECATECH SERV SRL – Dezvoltarea sustenabila si diversificarea activitatii productive a SC MECATECH SERV SRL.
18. DEXTERNET SRL – Cresterea competitivitatii firmei DEXTERNET SRL.
Dolj
1. NIX GREEN S.R.L. – Dezvoltarea NIX GREEN SRL prin achizitia de utilaje.
2. LUXURO SRL – Dezvoltare activitate Luxuro SRL.
3. XVILLE CONSTRUCT SRL – Desfiintare corp C1 si construire pensiune S+P+2E, piscina acoperita si imprejmuire teren.
4. ONIOPTIC SRL – Dezvoltarea activitatii ONIOPTIC SRL prin achizitia de echipamente.
5. ECO FUTURO B&C SRL- Imbunatatirea competitivitatii si durabilitatii prin modernizare tehnologica.
6. BSC ECOLAND S.R.L. – Dezvoltarea societatii BSC ECOLAND SRL prin extinderea capacitatii de reciclare a deseurilor de tip DEEE.
7. TOMPACK SRL – Dezvoltarea activitatii societatii Tompack SRL.
8. SUPERFINISH DEC S.R.L. – Diversificarea activității SUPERFINISH DEC SRL prin achiziția de echipamente pentru realizarea de construcții rezidențiale si nerezidențiale.
9. CENTRUL DE ONCOLOGIE SF NECTARIE SRL – Dezvoltarea activității Centrul de Oncologie Sfantul Nectarie SRL prin achiziția de echipamente.
10. BOGBROKERBILL S.R.L. – Dezvoltarea activitatii Bogbrokerbill SRL prin achizitia de echipamente pentru realizarea de constructii rezidentiale si nerezidentiale.
11. SILK ROUTE SHIPPING SRL – Diversificarea activității societății SILK ROUTE SHIPPING SRL în domeniul producției de containere pentru transport.
12. A & C MEDICAL PRIME SRL – Dezvoltarea activitatii A&C MEDICAL PRIME SRL prin achizitia de echipamente.
13. GINTLUP SRL – Desfiintare constructii existente, construire spalatorie auto, asigurare utilitati si imprejmuire teren.
14. AGERCAR TAXSERV S.R.L. – Infiintarea unei noi unitati de productie in cadrul AGERCAR TAXSERV S.R.L.
15. MULTISERV ROVINE SRL – Dezvoltarea societatii SC MULTISERV ROVINE SRL prin achizitia de echipamente de ultima generatie.
16. RESTAURANT PRESIDENT SRL – Crearea unei noi unitati de prestare a serviciilor prin construire Hotel S+P+10E.
17. TODOME FERO SRL – Extinderea capacitatii de productie pentru Todome Fero SRL.
18. ELECTRICAL EPC SRL – Desfiintare imobil P – Centrala termica; – Construire imobil P+3 cu facilitati de cazare – aparthotel, PUT FORAT si imprejmuire teren.
19. DIGITAL GRAFIX GRUP SRL – Construire hala montaj lemn.
20. ELECTROFLUX SRL – Construire imobil P+3Ep cu destinatia de hotel, SPA si facilitate de agrement, piscina; amenajare incinta si imprejmuire teren.
21. DINŢI FERICIŢI SRL – Construire imobil cabinete stomatologice S+P+1 cu garaje si spatii tehnice la subsol.
22. CARDIOMED SRL – Diversificarea activitatii S.C.Cardiomed SRL prin inovarea procesului de diagnosticare in ambulatoriu.
23. ASDR CONSTRUCŢ II SRL – Construire 2 hale pentru realizare confectii metalice.
24. EUROPECA IMPEX SRL – Construire complex hotelier S+P+8.
25. LINEX WOLF SRL – Extinderea capacității de producție a societății LINEX WOLF SRL.
26. R&M BELTS SRL – Dezvoltarea societatii R&M BELTS SRL.
27. MEDICAL ADD&PR S.R.L.- Dezvoltarea activității MEDICAL ADD&PR S.R.L. prin diversificarea serviciilor medicale prestate.