Polițiști din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale Târgu Jiu au depistat ieri două persoane de sex bărbătesc bănuite de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, în persoana a doi tineri de 16 și 17 ani, ambii din Târgu Jiu. Față de tânărul de 17 ani, polițiștii au luat măsura reținerii pentru 24 de ore și introducerii în arestul IPJ Gorj, iar în cazul celuilalt urmează să se efectueze o expertiză psihiatrică în vederea stabilirii discernământului. În noaptea de 1 spre 2 octombrie, polițiștii din Târgu Jiu au fost sesizați prin apelul 112 de un localnic de 19 ani, despre faptul că a fost urmărit și agresat de două persoane necunoscute. Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit faptul că, în timp ce apelantul se deplasa pe strada Republicii din localitate, împreună cu un prieten, ar fi fost urmăriți de două persoane necunoscute, care l-ar fi agresat pe apelant, lovindu-l cu pumnul în zona pieptului și l-ar fi deposedat de portofel, din care i-au sustras suma de 300 lei, după care i-au înapoiat portofelul și au fugit într-o direcție necunoscută. Tânărul nu a solicitat la fața locului prezența unui echipaj al ambulanței pentru acordarea de îngrijiri medicale.