Programul „Masa Sănătoasă”, care se desfășoară în 24 de unități de învățământ din județul Gorj, necesită o alocare financiară suplimentară. Numărul beneficiarilor a crescut semnificativ în cinci dintre aceste instituții, cu un total de 117 elevi, provenind din școlile din Bustuchin, Drăguțești, Scoarța, Bălești și Târgu Jiu.

În acest context, Ministerul Educației a inițiat un proiect de hotărâre de guvern, aflat în prezent în consultare publică, prin care solicită o suplimentare a bugetului pentru Programul „Masa sănătoasă” cu suma de 9,596 milioane de lei. Această cerere vine ca urmare a creșterii numărului de beneficiari din școlile incluse în program, cu un total de 11.566 de elevi și preșcolari care urmează să fie adăugați la lista celor care primesc alimente din partea statului.

În documentul care susține această inițiativă, Ministerul evidențiază importanța continuării și extinderii programelor de suport alimentar pentru copii și elevi, subliniind că aceasta reprezintă o măsură urgentă pentru a diminua riscurile de excluziune socială și abandon școlar. Această inițiativă este cu atât mai relevantă, având în vedere că 473 din cele 1.223 de școli care fac parte din Programul național „Masă sănătoasă” au raportat o creștere a numărului de elevi în noul an școlar.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *