Una din firmele de catering din Gorj care livrează mâncare elevilor din județ a fost amendată de inspectorii sanitar-veterinari. Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Gorj a aplicat o amendă în valoare de 10.000 de lei unei unități de catering, întrucât preparatele alimentare livrate prin catering către unități de învățământ nu erau etichetate conform H.G. nr. 24/2024 (număr lot, calcul caloric, data expirării, data şi ora producției, mențiunea „produs distribuit gratuit”). A fost interzisă distribuirea preparatelor culinare la unitățile de învățământ până la remedierea neconformităților privind etichetarea. DSVSA a amendat cu 1.200 lei un magazin alimentar situat în incinta unei unități de învățământ, pentru manipularea produselor alimentare preambalate destinate comercializării către elevi fără utilizarea mijloacelor de protecție sanitară (mănuși de unică folosință).