Sute de copii și părinți au participat sâmbătă la Ziua Porților Deschise organizată la Școala Gimnazială „Constantin Săvoiu” din Târgu Jiu. Viitorii școlari au fost întâmpinați de doamnele învățătoare și de conducerea școlii. Au fost prezente și personaje din povești, iar copiii au avut parte de multe surprize, precum baloane colorate, fructe, ecusoane, coronițe și altele.
„Azi, porțile au fost deschise pentru micuții care își doresc ca pașii pe drumul învățăturii să le fie călăuziți de cadrele didactice ale instituției noastre. Viitorilor școlari le-au fost pregătite o mulțime de activități nemaipomenite, bucuria și entuziasmul, citindu-se pe chipul lor!”, potrivit unui mesaj al Corinei Panduru, directoarea Școlii Gimnaziale „Constantin Săvoiu” din Târgu Jiu.