Cu prilejul noului an școlar, Fundația „Raza Aurie”, reprezentată de familia Ilinca Ilie și Monica, a venit în sprijinul copiilor din medii defavorizate, oferindu-le, prin intermediul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Gorj, rechizite școlare, care au ajuns la peste 150 de copii din familii aflate în atenția Direcției.

Fundația „Raza Aurie”, un sponsor cu tradiție al DGASPC Gorj, și-a îndreptat din nou atenția asupra cazurilor sociale din județul Gorj, oferind o sponsorizare în valoare de aproximativ 15.000 lei, constând în ghiozdane complet echipate cu rechizite școlare, necesare elevilor la început de an școlar. Copiii care au beneficiat de aceste daruri au fost selectați de către reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Gorj, care s-au ocupat și de distribuirea pachetelor. Fiecare copil a primit câte un ghiozdan, caiete, pixuri, creioane colorate, acuarele, bloc de desen, riglă, radieră, ascuțitoare, penar și alte materiale utile la clasă, dar și la teme. Atât micuții, cât și familiile lor s-au bucurat de surpriza neașteptată, cu atât mai mult cu cât unii dintre aceștia nu reușiseră să achiziționeze cele necesare pentru școală.

„Ne bucurăm și noi că am reușit să fim parte a acestei acțiuni de suflet și le dorim mult succes în noul an școlar! Mulțumim și pe această cale Fundației ”Raza Aurie” pentru sprijinul acordat și pentru faptul că este alături de DGASPC Gorj, de peste un deceniu, răspunzând ”prezent” la fiecare solicitare venită din partea noastră și, de cele mai multe ori, acordându-ne ajutor din proprie inițiativă.”, a declarat Laurențiu Diaconescu, directorul DGASPC Gorj.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *