Bărbatul din Mătăsari, reținut ieri pentru tentativă de viol și tâlhărie, a primit măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 zile.
„Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Motru au fost sesizați prin apelul 112 de o femeie, despre faptul că fiica sa de 32 ani, din localitate ar fi fost violată de un bărbat, din localitate, care efectua lucrări la centrala termică. Din primele cercetări efectuate de polițiști, la fața locului, a reieșit faptul că un bărbat de 63 de ani ar fi încercat să întrețină relații sexuale cu femeia de 32 de ani, în locuința acesteia și, ca urmare a faptului că s-a opus, a lovit-o cu palmele în zona feței și a corpului. Femeia ar fi încercat să solicite sprijinul polițiștilor, prin apelul de urgență 112, însă bărbatul i-ar fi smuls telefonul mobil din mână, plecând de la domiciliul persoanei vătămate. La scurt timp, bărbatul a fost identificat pe raza localității și condus la sediul poliției pentru cercetări. La fața locului s-a deplasat un echipaj de ambulanță care a acordat îngrijiri medicale victimei, care urmează să fie examinată medico-legal.”, conform IPJ Gorj.