Jandarmii ies în stradă!

Loading

În contextul sărbătoririi Zilei Jandarmeriei Române–3 aprilie, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean ,,Tudor Vladimirescu” Gorj organizează activități la nivelul unității, cât și în spațiul public, prin care vor fi promovate tradițiile Armei și împlinirea a 130 de ani de la atestarea documentară a Jandarmeriei Române în județul Gorj.
Astfel, în această perioadă sunt organizate și se vor desfășura următoarele activități:

  • competiții sportive la tir, fotbal pe teren redus, volei mixt și pescuit sportiv;
  • activități de interacțiune cu publicul, în ziua de 31 martie, începând cu ora 10.00, în Piața Prefecturii din municipiul Târgu Jiu și în zona centrală din municipiul Motru, unde, se vor amenaja și prezenta ateliere de prezentare a tehnicii și materialelor din dotare, a câinilor de serviciu, distribuire pliante atât referitoare la istoricul Jandarmeriei Române, cât și la oferta educațională a instituției;
  • pe 3 aprilie, la sediul unității se organizează activitatea omagială dedicată Zilei Jandarmeriei Române care include prezentarea mesajelor aniversare, înaintarea în grad a cadrelor militare înaintea expirării stagiului minim în grad și conferirea de diplome.
    Totodată, va avea loc oficierea slujbei religiase cu prilejul sfințirii pietrei de temelie a viitoarei biserici a Jandarmeriei Gorj.
Scroll to Top