Laborator mobil pentru monitorizarea calității aerului, în dotarea APM Gorj

Loading

Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Gorj a primit în dotare un Sistem integrat mobil de monitorizare a calității aerului înconjurător (autolaborator), ce va realiza determinări indicative în domeniul calității aerului, în scopul extinderii capabilităților de monitorizare a calității aerului în cazul evenimentelor cu impact asupra mediului pe termen scurt şi mediu.
Echipamentul va fi integrat în cadrul Reţelei Naţionale de Monitorizare a Calităţii Aerului (RNMCA), obiectiv de interes public național, aflată în administrarea autorității publice centrale pentru protecția mediului, retea constituită la nivelul ţării din peste 140 de staţii. În județul Gorj, această activitate se desfășoară în trei puncte fixe amplasate în zonele Târgu Jiu (Gj-1), Rovinari (GJ-2) şi Turceni (GJ-3 indicatorii monitorizaţi fiind: SO2, NO, NO2, NOx, CO, O3, PM10.
Achiziția acestui autolaborator s-a realizat prin intermediul proiectului POIM implementat de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, începând din luna august 2021. Prin implementarea acestui proiect s-a urmărit dotarea autorităților locale de mediu cu 21 de stații mobile complet echipate, conform standardelor aflate în vigoare, care să poată oferi informații privind indicatorii de calitate a aerului, în zone care nu se află în aria de acoperire a stațiilor automate de monitorizare.
Începând cu anul 2009, Agenția pentru Protecția Mediului Gorj a solicitat autorității centrale, în cadrul Programului de investiții publice, aprobarea achiziționării unui echipament mobil de prelevare și analiza a poluanților gazoși ( inclusiv amoniac, hidrogen sulfurat).
„Autoritatea locală de mediu, respectiv APM Gorj, nu are obligația monitorizării fiecărei surse potențiale de poluare în parte, aceasta având însă competențe și responsabilități privind monitorizarea calității aerului prin intermediul RNMCA, precum și prin intermediul măsurătorilor indicative în cadrul rețelei proprii, în scopul evaluării condițiilor de mediu din zonele locuite și promovarea măsurilor de reducere a poluării aerului ce vor fi derulate de entitățile responsabile precum autorități publice locale, operatori economici, persoane fizice și juridice.
APM Gorj emite acte de reglementare pentru proiecte și activități cu impact asupra mediului, stabilind condiții de funcționare și valori limită de emisie, respectiv concentrații maxim admise pentru poluanții proveniți din activitatea acestora, în scopul protecției sănătății populației și a mediului.
Conform prevederilor legale în vigoare, operatorilor economici le revine obligația de a-și monitoriza nivelul emisiilor (emisii dirijate la coș) sau după caz, indicatorii de calitate a aerului.”, potrivit APM Gorj.

Scroll to Top