La ediţia din acest an a Competiției Naționale „Școală Europeană”, s-au înscris 134 de unităţi de învăţământ preuniversitar din 38 de județe și din municipiul București. Dintre acestea, primele 104 au primit certificatul și trofeul „Școală Europeană”, aspecte ce arată implicarea școlilor în dezvoltarea dimensiunii europene a educației.
Patru unități de învățământ din județul Gorj au obținut această importantă distincție în cadrul acestei ediții: Școala Gimnazială „Sfântul Nicolae” Târgu Jiu, Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuși” Peștișani, Colegiul Economic „Virgil Madgearu” Târgu Jiu și Liceul Teoretic Novaci.
Evaluarea candidaturilor şcolilor înscrise în competiție s-a realizat după următoarele criterii:
- coerenţa activităţilor derulate în cadrul proiectelor/programelor europene cu politica generală a instituţiei şcolare
- integrarea activităţilor derulate în cadrul proiectelor/programelor europene în programul curent al şcolii
- performanțele școlare reflectate în rezultatele elevilor
- asigurarea egalităţii de şanse și facilitarea accesului la educație
- continuitate şi constanţă în derularea de activităţi/proiecte/programe europene
- strategie şi modalităţi de implementare și evaluare
- strategie şi modalităţi de valorizare (diseminare şi exploatare a rezultatelor/produselor)
- dezvoltarea dimensiunii europene a educației și integrarea valorilor europene în cultura organizațională a unității de învățământ prin activitățile de cooperare europeană
- calitatea documentelor de candidatură (documentele manageriale pentru perioada 2021 – 2024, formularul de candidatură și portofoliul ilustrativ).
În ultimii cinci ani, alte 14 unități de învățământ din Gorj au obținut această distincție.