Plângere penală la CEO!

Loading

Unul dintre foștii candidații la un post pentru Directoratul Complexului Energetic Oltenia a anunțat că a depus o sesizare penală la procurori în cazul selecției de membri pentru Directoratul companiei energetice. Daniel Burlan, fostul președinte al Directoratului Complexului Energetic Oltenia, a declarat că plângerea vizează infracțiunea de abuz în serviciu.

În plus, ar fi existat un conflict de interese, având în vedere că doi dintre cei trei selectați după interviu au semnat contractul cu firma de recrutare. Deocamdată, cercetările nu au început. Daniel Burlan, a precizat că a depus și o contestație pe linie administrativă și așteaptă un răspuns din partea Ministerului Energiei.

De asemenea, a cerut și Consiliului de Supraveghere al Complexului Energetic Oltenia să oprească selecția până la soluționarea contestațiilor depuse în urma interviului organizat de firma ARC.

La interviurile pentru posturile de membru în Directoratul CEO au participat peste 30 de persoane. Pe lista scurtă au ajuns Dan Plaveti, Cosmin Trufelea și Ion Bălășoiu. Daniel Burlan a declarat că nu are nimic cu directorii care au intrat pe lista scurtă, ci cu firma care a realizat interviurile și care nu ar fi respectat procedurile.

Scroll to Top