Pe data de 2 aprilie marcăm Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului. Această zi are scopul de a crește gradul de conștientizare asupra acestei tulburări. Simptomele autismului variază în funcție de tipul și severitatea afecțiunii și se remarcă, de obicei, din primii ani de copilărie.
Material realizat de psiholog Mădălina Stanca, Cabinetul de Psihologie din cadrul Ambulatoriului Integrat al Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu
„Data de 2 aprilie este declarată „Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului”, prilej care ne îndeamnă la înțelegere, toleranță, empatie, deschiderea spre a vedea dincolo de granițele acestui diagnostic și dorința de cunoaștere corectă a cauzelor care generează specificitatea acestor copii, dar și la înțelegere și apreciere față de cei care îi au alături, fie că sunt părinții sau frați, fie colegi, cadre didactice. Pentru mine, părinții sunt adevărați eroi!
Îmi mențin convingerea, pe care o expun și părinților care vin la cabinet, și anume aceea că autismul nu ar trebui catalogat ca o dizabilitate, fiind o abilitate atipică. Nevoile bazale de atenție, răbdare, îngrijire și iubire sunt aceleași ca ale oricărui copil tipic. Copiii cu tulburare de spectru autist (TSA) au nevoie de joacă, socializare, prieteni, la fel ca toți copiii, iar cercetările demonstrează că implicarea și acceptarea firească a persoanelor din mediul de contact aduc rezultate în demersul terapeutic.
Astfel, invitația mea este să integrăm acest diagnostic ca făcând parte parte din viață, să încercăm să dizolvăm rezistența la interacțiunea cu aceste ființe speciale, privindu-le frumosul (fie el exprimat prin atenția la detalii, creativitate, modul specific de a reacționa etc) din spatele comportamentelor atipice. Lumea acestor copii este creată de modul cum noi ne raportăm la ei, îi acceptăm, îi integrăm, ne informăm corect și îi privim ca parte firească a lumii universale! Să devenim conștienți că autismul nu este o alegere și că oricare dintre noi am fi putut fi în acest scenariu, iar împreună, educându-ne atitudinea, putem aduce un plus atât vieții noastre, cât și a lor!
Cu iubire și dedicare, Mădălina”.