În perioada 16-17 martie a.c., polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj, împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Gorj și Grupării de Jandarmi Mobilă „Fraţii Buzeşti” Craiova, polițiști cu câini de miros pentru detectarea substanțelor psihoactive din cadrul Centrului Chinologic Dr. „Aurel Greblea” Sibiu, au desfășurat o acțiune preventiv-reactivă, cu efective mărite, pe raza întregului județ, pentru prevenirea și combaterea faptelor cu violență, îmbunătățirea climatului de ordine și siguranță publică, precum și combaterea consumului de substanțe interzise.
La acțiune au participat peste 400 de polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, rutieră, investigare a criminalității economice, investigații criminale, arme, explozivi și substanțe periculoase, criminalistică, precum și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale.
În cadrul acțiunii, polițiștii au instituit filtre rutiere pe principalele artere de circulație, au oprit pentru control și au verificat 1.915 autovehicule, fiind efectuate 1.218 testări cu aparatul etilotest și 67 cu aparatul drugtest.
În atenția oamenilor legii au fost și cluburile, terasele, sălile de jocuri sau barurile, atât din mediul urban, cât și din mediul rural, cu precădere cele situate pe raza municipiului Târgu Jiu.
În total, polițiștii au verificat peste 1.900 de autovehicule și legitimat aproapre 2.500 de persoane, din care 18 au fost conduse la sediul poliției pentru verificări și luarea măsurilor legale, iar 9 au fost amprentate și fotografiate.
În urma verificărilor, au fost aplicate 698 de sancțiuni contravenționale (din care 621 în baza OUG 195/2002 privind circulația pe drumrile publice și 33 în baza Legii 61/1991 privind pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice), în valoare de peste 281.000 de lei.
Totodată, au fost constatate 11 infracțiuni, dintre care, una de natrură judiciară și 6 la regimul circulaiei rutiere.
Pentru abaterile constatate privind circulația pe drumurile publice, polițiștii au retras 87 de certificate de înmatriculare și au reținut 52 de permise de conducere.
Activitățile au beneficiat de sprijinul de specialitate al lucrătorilor din cadrul B.A.I. Gorj.
Acțiunile polițiștilor continuă și în perioada următoare, pentru siguranța comunității.
Exemple:
În seara zilei de 17 martie a.c., polițiști din cadrul Serviciului Rutier au identificat în trafic, un bărbat, în vârstă de 23 de ani, din Târgu Jiu, în timp ce conducea un autoturism pe raza municipiului, iar în urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.
În aceeași seară, polițiști din cadrul Serviciului Rutier au identificat în trafic un bărbat, în vârstă de 40 de ani, din comuna Runcu, în timp ce conducea un autoturism, iar în urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.
Conducătorii auto a fost transportați la spital, în vederea recoltării de mostre biologice de sânge.
Menționăm că acestea nu reprezintă probe în cadrul dosarului penal, persoanele fiind conduse la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.
În cauză polițiștii au întocmit dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive.