România e singura țară din UE care își închide accelerat termocentralele pe cărbune

Loading

România este singura țară din UE care și-a închis accelerat termocentralele pe cărbune, în timp ce state dezvoltate și-au deschis termocentralele aflate în conservare, cum este și cazul Germaniei, potrivit national.ro Datele ENTSO referitoare la capacitățile de producție a energiei în România și Bulgaria arată că Bulgaria produce de trei ori mai multă energie în termocentralele pe cărbune decât România. Astfel, Bulgaria are o capacitate instalată de 4.119 MW pe lignit și 350 MW pe huilă, în timp ce România are doar 1.733 MW pe lignit și 176 MW pe huilă. Și la energia nucleară bulgarii ne întrec, cu o capacitate de 2.080 MW, față de 1.300 MW în România. La acumulare prin pompaj, cea mai eficientă formă de stocare a energiei, bulgarii ne dau clasă, cu 864 MW, față de zero în România, iar la fotovoltaice, Bulgaria are o capacitate instalată de 2.879 MW, față de 1.293 MW în țara noastră.

La capacitatea instalată de producție a energiei electrice, Germania se află pe primul loc, cu 242.152 MW, urmată de Franța, cu 149.491 MW, și de Spania, cu 116.950  MW. La evoluția puterii nete în perioada 2015-2024, România are o scădere de 29%, fiind singura țară din Europa care și-a redus capacitățile de producție. Astfel, în timp ce România și-a redus capacitățile de la 22.590 MW la 15.955 MW, Bulgaria și-a crescut capacitățile de la 11.285 MW la 14.749 MW, Serbia, de la 8.836 MW, la 10.541 MW, iar Ungaria, de la 8.242 MW, la 10.393 MW, conform unei analize a national.ro.

Scroll to Top