România pe primul loc! Am surclasat Germania, Franța și Anglia – la analfabetism funcțional. Ne calificăm direct la Olimpiada Prostiei!
România a reușit, în sfârșit, o performanță notabilă pe plan internațional: am urcat pe primul loc în Uniunea Europeană la analfabetism funcțional. Da, suntem fruntași la capitolul „știu să citesc, dar habar n-am ce citesc”. Am depășit țări ca Germania, Franța, Anglia, ba chiar și pe cele despre care obișnuiam să glumim că „nu știu să pună două cuvinte cap la cap”. Ei bine, acum glumele se spun despre noi – și nu sunt deloc exagerate.
În România, peste 40% dintre elevi nu pot înțelege corect un text simplu, iar acest lucru nu se oprește la școală. De fapt, pare că sistemul nostru educațional a devenit un fel de fabrică de neînțeles: scoatem pe bandă rulantă generații întregi de cetățeni care pot citi un buletin de vot, dar nu înțeleg ce aleg. Și aici începe adevărata tragedie.
Nu e de mirare că în fruntea clasamentelor electorale ajung personaje care în orice altă țară ar fi rămas în galerie – la propriu. Un fost lider de galerie, care confundă deseori tribuna politică cu tribuna de pe stadion, este acum pretendent la cea mai înaltă funcție în stat. Comportamentul său – adesea agresiv, teatral, bazat pe sloganuri simpliste – pare să rezoneze perfect cu o parte semnificativă a electoratului. Iar dacă ne uităm la statisticile privind înțelegerea unui mesaj, devine tot mai clar de ce.
Această realitate nu e o jignire colectivă, ci o observație tristă. O țară în care se investește minimal în educație, unde profesorii fug din sistem iar copiii sunt încurajați să memoreze fără sens, nu poate decât să culeagă astfel de „roade”. Iar roadele se văd la urne, în discursurile politice și în calitatea dezbaterii publice.
Evident, nimeni nu spune că alegătorii sunt „vinovați” că nu înțeleg mesajele complexe sau că au fost manipulați de o campanie bine gândită. Problema e mai profundă – și nu e doar una de alegeri, ci de cum funcționează societatea noastră în ansamblu. Atunci când educația este tratată ca o formalitate, rezultatul nu poate fi decât o democrație superficială, în care forma bate fondul, iar urlatul ține loc de argument.
Dacă vrem altceva, trebuie să începem de jos. Nu de la urnă, ci de la școală. Altfel, riscul e ca următorul pe care-l alegem să nu mai fi fost nici măcar lider de galerie, ci simplu suporter cu portavoce. Și, cum se vede, o parte din romani îl vor vota cu două mâini, fără să știe prea bine de ce.