Federațiile sindicale din Complexul Energetic Oltenia au fost convocate vineri la sediul Sucursalei Miniere, din Târgu Jiu, de la ora 11,00 pentru prezentarea proiectului de Buget de Venituri și Cheltuieli pentru anul 2024. Au primit invitații Federația Sindicală „Univers”, Federația Națională Mine Energie și Federația „Energetica”.
Bugetul de Venituri și Cheltuieli va fi prezentat sindicatelor înainte să fie trimis la Ministerul Energiei. Astfel, liderii de sindicat din Complexul Energetic Oltenia vor avea posibilitatea să afle principalii indicatori și nivelul fondului de salarii. În funcție de cuantumul acestuia vor putea să estimeze ce majorare salarială ia în calcul administrația companiei energetice. Ulterior, vor debuta și negocierile pentru viitorul Contract Colectiv de Muncă.