Olimpiu Moruțan a fost titular la Ankaragucu, însă partida s-a încheiat tragic pentru el. În minutul 82, Moruțan s-a prăbușit pe teren și a urlat de durere, deși nu fusese atins de adversarul său. Echipa medicală a intervenit imediat, iar primele îngrijiri i-au fost acordate pe gazon.
Din păcate, primele informații indică o posibilă ruptură a ligamentului lui Ahile, o veste teribilă pentru Edi Iordănescu, cu EURO 2024 apropiindu-se cu pași rapizi.
Antrenorul lui Ankaragucu, Emre Belozoglu, a confirmat aceste temeri, sugerând că sezonul lui Moruțan s-ar putea încheia prematur. “Dacă este vorba despre o ruptură a tendonului, recuperarea va dura aproximativ șase luni. Sper că nu este vorba despre asta, însă dacă este, este un jucător cu un caracter puternic și va reveni foarte puternic”, a declarat Belozoglu.
Această veste vine la scurt timp după accidentarea suferită de George Pușcaș. În timp ce există speranțe că Pușcaș va fi apt pentru EURO 2024, fiind vorba despre o fractură la nivelul mâinii, șansele pentru Moruțan sunt minime în cazul unei rupturi a ligamentelor, recuperarea putând dura mai mult de șase luni.