Șofer cu permisul auto suspendat, depistat la volan în Rânca

Loading

În după-amiaza zilei de 9 februarie, polițiști din cadrul Poliției Orașului Novaci au identificat în trafic un bărbat, în vârstă de 41 de ani, din Drobeta Turnu-Severin, în timp ce conducea un autoturism pe strada Gilortului din Zona Turistic Montană Rânca, având dreptul de a conduce autoturisme pe drumurile publice suspendat, fiind însoțit de soția sa, în vârstă de 33 de ani, posesoare a mașinii în cauză.

De asemenea, acesta a refuzat testarea cu aparatul etilotest și recoltarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, refuz de prelevare mostre biologice și încredințarea unui vehicul unei persoane care nu deține permis de conducere.

Scroll to Top