Polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Târgu Cărbunești au depistat ieri în trafic, pe raza comunei Prigoria, un bărbat de 38 de ani, din municipiul Târgu Jiu, în timp ce conducea un autoturism, pe DC 24 Bucșana, iar în urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că acesta figurează, în bazele de date, cu dreptul de a conduce anulat. Cel în cauză a fost testat cu aparatul etilotest și drugtest, rezultatul fiind negativ. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui autoturism pe drumurile publice, de către o persoană care are dreptul de a conduce autovehicule anulat.