În noaptea de 14 spre 15 septembrie, polițiști din cadrul Poliției Orașului Novaci au fost sesizați prin apelul 112 de un participant la trafic, despre faptul că pe DN 67 Poienari, comuna Bumbești Pițic, a observat un autoturism avariat pe partea carosabilă. La fața locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Serviciului de Ambulanță Gorj pentru acordarea de îngrijiri medicale victimei și polițiștii rutieri, care au efectuat cercetarea locului faptei.

În urma cercetărilor s-a stabilit faptul că în timp ce un tânăr de 20 de ani, din orașul Novaci, conducea un autoturism, pe DN 67 Poienari, din direcția Târgu Jiu către Râmnicu Vâlcea, ar fi pierdut controlul volanului și ar fi intrat în coliziune cu un copac ce se afla pe partea stângă a sensului de mers.

Din nefericire, în urma impactului tânărul a decedat. S-a întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *