Complexul Energetic Oltenia pare o țară nelocuită în momentul de față. Nu mai tușește și nu mai strănută nimeni, la Sediul Executiv cel puțin, de teama denunțurilor și a interceptărilor. Este tăcere în birouri și liniște pe holuri. Directorii discută între ei mai mult dând din mâini. Ușa directorului general se deschide tot mai rar, de teamă să nu apară în urmă mascații sau procurorii anticorupție. Primarii sau alți aciuiați prin companie la trecerea timpului acum stau în primării sau mai mult pe acasă.
Potrivit DNA, încă din luna iulie a anului 2023 ar fi fost depus un denunț, iar autorul ar fi fost chiar directorul unei mari companii energetice. În dosar se vorbește despre Sucursala Electrocentrale Rovinari și Societatea Complexul Energetic Oltenia, menționează gândul.ro.
Intermediarii șpăgilor impresionante au ajuns în fața judecătorilor, cu propunerea de arestare preventivă, iar martorul-cheie a dezvăluit că două persoane i-au solicitat „să își încalce atribuțiile de serviciu”.
Martorului-cheie i s-a promis că va fi menținut în funcția de director dacă oferă „sprijin”
În fața anchetatorilor DNA, martorul-cheie a făcut dezvăluiri senzaționale și a povestit că omul de afaceri Ion Macovei – considerat de procurorii DNA unul dintre intermediarii șpăgilor, arestat preventiv – l-a abordat, la un moment dat, pentru o „discuție” cu bătaie lungă.
Alături de Macovei, un alt intermediar – Ion Eugen Petru – a susținut că martorul-cheie are o poziție foarte importantă în scenariul creionat de „băieții deștepți din Energie” și ar putea să o păstreze. Numai că, pentru asta, trebuia să respecte „traseul” indicat.
În mega-dosarul întocmit de DNA se arată că intermediarul ar fi mers personal la sediul societății energetice pentru a-l întâlni pe director – martorul-cheie în aceast6ă anchetă de proporții -, numai că, inițial, nu a reușit să îl întâlnească. În consecință, și-a lăsat numărul de contact, iar cei doi au reușit, astfel, să ia legătura.
Discuția care a urmat a fost tranșantă, iar directorului care a făcut denunțul la DNA i s-a transmis că două societăți comerciale – care aveau relații contractuale cu compania energetică în conducerea căreia se afla – aveau nevoie de ajutorul său pentru „urgentarea unor plăți”.
În schimbul acestui ajutor, martorul-cheie urma să fie sprijinit pentru a rămâne pe funcția de director.
„Astfel și după acest moment, Ion Macovei a continuat atât să promită martorului că își va folosi influența pentru ca acesta să fie menținut în funcția de conducere deținută, cât și să solicite în schimb urgentarea plăților facturilor emise către compania energetică de societatea TECHNO MONTAJ SRL și societatea ENERGO MONTAJ SA, încheierea de contracte noi cu aceasta din urmă, precum și modificarea termenilor contractului încheiat între compania energetică și scoietatea ENERGO MONTAJ S.A. privind obligația de livrare a unui echipament tehnic”, se precizează în dosar.
Banii pentru directorul „ascultător” ar fi reprezentat câte 15% din două contracte „grele”. Un contract era de 2 milioane de euro, iar cel de-al doilea de 800.000 euro. Conform procentului promis, directorul urma să încaseze 300.000 euro din primul contract și 120.000 euro din cel de-al doilea, aproape jumătate de milion de euro pentru ajutorul oferit „băieților deștepți”.
„Pentru a îmi comunica aceste aspecte, Macovei Ion s-a folosit și de o hârtie în care a scris suma de 2 milioane euro, procentul de 15% și echivalentul acestui procent, în sumă de 300.000 euro”, a specificat martorul-cheie al procurorilor anticorupție, conform gândul.ro.