Sindicatele din Complexul Energetic Oltenia au pregătită o strategie în cazul în care nu se va ajunge la o înțelegere pe Bugetul de Venituri și Cheltuieli, în negocierile cu administrația companiei energetice. Planul sindicatelor este de a face presiuni la Ministerul Energiei, dacă proiectul de BVC va fi trimis la București cu propuneri de creșteri infime de salarii.

Astfel, nu este exclusă organizarea de proteste în fața Ministerului Energiei, pentru a convinge acționarul principal al Complexului Energetic Oltenia să accepte creșteri rezonabile de salarii, dat fiind faptul că anul trecut CEO a înregistrat profit. Sindicatele mizează și pe faptul că este an electoral și acționarii vor avea nevoie de liniște pe sub balcoanele din ministere.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *