Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați pe 16 august prin SNUAU 112 cu privire la producerea unui eveniment rutier cu victime în comuna Bălești. Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului, a reieșit faptul că un bărbat, de 31 de ani, din comuna Bălești, sat Ceauru, în timp ce conducea un autoturism pe DN67 în localitatea Bălești, din direcția municipiului Târgu Jiu către localitatea Telești, la efectuarea schimbării direcției de mers spre stânga, ar fi intrat în coliziune cu un motociclu, condus de un tânăr, de 16 din Scoarța. În urma impactului a rezultat rănirea conducătorului motociclului, care a fost transportat la UPU Târgu Jiu, de către un echipaj al ambulanței sosit la fața locului. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.