Sfârşit cumplit pentru un tânăr de 23 de ani. Bărbatul şi-a pierdut viaţa în urma unui accident petrecut vineri după-amiaza în satul Roşiori, comuna Vânători din judeţul Mehedinţi, încercând să evite un autoturism care ieşea din parcare şi al cărui şofer nu s-a asigurat. În urma impactului violent, maşina tânărului a fost aruncată în şanţ. Accidentul mortal, produs pe DN56 A, a fost surprins de camerele de supraveghere.Pe imagini, se vede cum autoturismul, care iese din parcare, intră în plin în mașina care circulă pe drumul național. În urma impactului, un tânăr de 23 de ani și-a pierdut viața. De altfel, ambele autoturisme au fost zdrobite. La faţa locului, s-au deplasat pompierii, o ambulanţă şi poliţia.Celălalt șofer, în vârstă de 36 ani, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă. Sursa: stirioltenia.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *