La data de 24 septembrie, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Motru au reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj un tânăr de 27 de ani, din localitate, fiind bănuit de săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe.
La data de 23 septembrie, polițiștii au fost sesizați, prin plângere, de un localnic de 20 de ani, cu privire la faptul că în cursul nopții, în timp ce se afla în fața unui local public din Motru, în urma unor discuții în contradictoriu, a fost agresat fizic de tânărul reținut.
În susținerea celor sesizate, persoana vătămată a depus un certificat medico-legal, conform căruia necesită 7-8 zile de îngrijiri medicale pentru leziunile suferite, în urma agresiunii, fiindu-i, totodată, adus la cunoștință dreptul de beneficia de un ordin de protecție, însă acesta a refuzat, motiv pentru care i-a fost pus la dispoziție, de către polițiști, un tipizat-cerere pentru emiterea unui ordin de protecție de către instanța de judecată. Cercetările continuă pentru luarea tuturor măsurilor legale.