Polițiști din cadrul Biroului de Investigații Criminale – Poliția Municipiului Târgu Jiu au reținut pentru 24 de ore și introdus în arestul poliției gorjene un bărbat de 31 de ani, din orașul Țicleni, bănuit de săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri. Tânărul s-a plimbat dezbrăcat prin Târgu Jiu.De amintit faptul că la data de 10 septembrie, ca urmare a apariției în mediul online a unui videoclip în care un bărbat se plimbă dezbrăcat pe străzile din Târgu Jiu, Inspectoratul de Poliție Județean Gorj a transmis următorul punct de vedere:”La data de 10 septembrie 2024, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu – Biroul de Investigații Criminale s-au sesizat cu privire la faptul că la data de 7 septembrie, o persoană necunoscută (bărbat) ar fi traversat sensul giratoriu din intersecția străzilor Unirii cu Republicii din localitate, dezbrăcată parțial, în sensul că nu purta tricou, iar pantalonii erau coborâți la nivelul genunchilor, expunându-și astfel părțile intime. Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri.”, potrivit IPJ Gorj.