Trei clădiri din Târgu Jiu vor fi iluminate duminică în roșu

Loading

Peste 90 de clădiri ale autorităţilor publice centrale şi locale, inclusiv turnul de comunicaţii al Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, instituţii de cultură şi obiective turistice, sedii ale unor companii private vor fi iluminate duminică, începând cu ora 18,00, în culoarea roşie, reprezentativă pentru Serviciului de urgenţă 112.

„Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, alături de instituţii publice şi companii private, continuă şi în acest an tradiţia de iluminare în roşu a unor clădiri emblematice din Capitală şi din ţară, cu ocazia Zilei Europene a Numărului de Urgenţă 112 şi aniversării a 20 de ani de la operaţionalizarea 112 în România. STS şi partenerii care s-au alăturat acestui demers transmit, astfel, un mesaj de unitate şi responsabilitate. Apelul la 112 doar în caz de urgenţă asigură că resursele de intervenţie sunt direcţionate în cel mai scurt timp posibil către o urgenţă reală”, a precizat STS, într-un comunicat transmis AGERPRES.

În Gorj vor fi iluminate următoarele clădiri: Primăria Municipiului Târgu-Jiu, Clădirea Instituţiei Prefectului Judeţul Gorj, cu sprijinul Consiliului Judeţean Gorj (pe Clădirea Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu” din Târgu-Jiu se va difuza un material despre Serviciul de urgenţă 112)

Scroll to Top