Un tarif pentru… ghețari și pinguini?
Într-o mișcare care sfidează orice logică economică, administrația Trump a decis să impună un tarif de 10% asupra mărfurilor provenite din Insula Heard și Insulele McDonald, teritorii izolate și nelocuite din apropierea Antarcticii. Măsura, parte a unei liste mai largi de tarife impuse asupra Australiei, ridică întrebări serioase despre eficiența și coerența strategiei comerciale a fostului președinte american.
Această decizie a stârnit confuzie și amuzament în rândul analiștilor economici și oficialilor australieni, mai ales că Insula Heard și Insulele McDonald nu au populație umană, nu au infrastructură economică și nici măcar exporturi semnificative. În fapt, ultima vizită documentată a oamenilor pe aceste insule a fost acum aproximativ un deceniu, ceea ce face din ele un candidat cel puțin bizar pentru sancțiuni comerciale.
Ce sunt Insula Heard și Insulele McDonald?
Aceste teritorii externe ale Australiei sunt printre cele mai îndepărtate locuri de pe Pământ. Accesibile doar după o călătorie de două săptămâni cu barca din Perth, ele sunt acoperite în mare parte de ghețari și sunt cunoscute mai degrabă pentru coloniile lor de pinguini și activitatea vulcanică decât pentru producția industrială. Cu alte cuvinte, sunt ultimele locuri de pe glob unde te-ai aștepta să existe mărfuri exportate suficient de semnificative încât să justifice o politică tarifară.
Australia reacționează: „Nicăieri pe Pământ nu e sigur”
Premierul australian, Anthony Albanese, a fost printre primii care au reacționat la această măsură bizară, spunând ironic că „nicăieri pe Pământ nu e sigur” atunci când vine vorba de războiul economic inițiat de Trump. Deși tarifele impuse asupra Australiei în general sunt deja o problemă pentru relațiile comerciale dintre cele două țări, includerea unor teritorii pustii pe această listă pare să fie fie o eroare birocratică monumentală, fie o demonstrație de exces de zel.
Ce exportă aceste insule către SUA?
Conform datelor oficiale, în 2022, SUA ar fi importat teoretic 1,4 milioane de dolari în mărfuri din Insula Heard și Insulele McDonald. Majoritatea acestor importuri erau clasificate ca „mașini și electrice”, deși nu este deloc clar ce fel de bunuri ar putea fi acestea, având în vedere lipsa totală de industrie pe insule.
George Plant, administratorul unei alte insule australiene afectate de tarifele americane, Insula Norfolk, a ridicat o problemă similară, spunând că datele de export sunt cel mai probabil eronate și că „nu există exporturi cunoscute din Insula Norfolk către Statele Unite”.
Când tarifele devin absurde
Aceasta nu este prima dată când politica economică a lui Trump ridică semne de întrebare. Pe durata mandatului său, tarifele impuse Chinei, Europei și altor aliați strategici ai SUA au fost criticate ca fiind incoerente și chiar contraproductive. Însă această ultimă mutare – sancționarea unor insule pustii – duce absurditatea la un alt nivel.
Dacă decizia nu este o greșeală de tipar, atunci ar putea indica o abordare extrem de rigidă a strategiei tarifare, în care orice teritoriu listat ca aparținând unei țări sancționate este automat vizat, indiferent de circumstanțele reale.
Concluzie: Tarifele pe nimic și pericolul unei politici economice automate
Această situație ilustrează perfect pericolul deciziilor economice automate, luate fără o analiză de fond. O politică tarifară care ajunge să taxeze insule pustii și nelocuite este o dovadă clară că lipsa unei analize aprofundate poate duce la măsuri ridicole și inutile. Dacă SUA vrea să fie un jucător serios în politica economică globală, astfel de decizii trebuie să fie bazate pe realitate, nu pe liste întocmite automat de un birou birocratic.
Rămâne de văzut dacă această decizie va fi corectată sau dacă pinguinii din Antarctica vor trebui să-și revizuiască strategiile comerciale în fața războiului economic american.