Polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Târgu Cărbunești au fost sesizați în noaptea de 7 spre 8 aprilie, prin apel 112, de un tânăr în vârstă de 16 ani, cu privire la faptul că, tatăl său, în vârstă de 37 de ani, din comuna Săulești, a încălcat ordinul de protecție provizoriu emis de polițiști pe o perioadă de 5 zile, în sensul că a pătruns în curtea imobilului și în interiorul locuinței de domiciliu, de unde a luat un telefon mobil, ulterior plecând de la fața locului. A fost întocmit un dosar penal pentru nerespectarea ordinului de protecție.