Un salariat al Salvamont Gorj, aflat în timpul liber, a căzut de pe cabana personală din stațiunea Rânca. Bărbatul a suferit mai multe traumatisme, dar este conștient, însă în stare de șoc. A fost preluat de o ambulanță de la Spitalul Orășenesc Novaci și va fi transportat cu un elicopter al SMURD la o unitate medicală din țară. Potrivit unor surse din zona Rânca, salvamontistul ar fi căzut de la o înălțime de 3 – 4 metri pe câteva materiale de construcții care se aflau la sol. Victima va fi supusă investigațiilor medicale, pentru a se stabili dacă a suferit traumatisme interne.