Un șef de departament presta activități didactice în timpul programului de lucru de la CEO

Loading

Cum a plătit Complexul Energetic Oltenia un șef de departament să presteze activități didactice în timpul programului de lucru de la producătorul de energie electrică și cărbune, e greu de explicat?! A plătit pentru că se poate, fiind mulți șefi și nu le mai știe nimeni numărul?

Vizat este Ion Neamțu, adus din neant în compania energetică, să „ridice” nivelul sănătății și securității în muncă, deși nu are vreo legătură cu domeniul respectiv. Ion Neamțu este, se pare, în timpul liber și conferențiar universitar la Facultatea de Științe Economice Târgu Jiu din cadrul unei universități private.

Conf.univ.dr. Neamțu Ion este titular al cursurilor de Etică și integritate academică, precum de Ecologie și protecția mediului. În același timp este șef la Departamentul Sănătate și Securitate în Muncă din CEO. După cum rezultă din orare, în anul universitar 2022 – 2023 ar fi predat cele două cursuri în intervalul orar 14,00 – 16,00, adică în timpul în care ar fi trebuit să presteze la Complexul Energetic Oltenia.

În actualul an universitar, cineva s-ar fi sesizat și nu i-ar mai fi pus cursuri lui Ion Neamțu în timpul programului de la CEO. Situația este următoarea: ori Ion Neamțu a fost plătit de CEO să fie prezent periodic de la 14,00 la 16,00, să predea la facultatea privată, ori facultatea privată l-a plătit pe Ion Neamțu să presteze între 14,00 și 16,00 la CEO și nu a trecut pe la ore. Sau poate a venit cu două ore mai devreme la CEO, din abnegație, și a plecat tot cu două ore mai devreme. Dar fie restructurarea CEO cât de grea, primii care pleacă sunt muncitorii și ultimii sunt șefii.

Scroll to Top