Unul dintre liderii de sindicat din Complexul Energetic Oltenia susține că producătorii de energie electrică autohtoni, cum este cazul CEO, sunt lăsați în mod intenționat să înregistreze pierderi. Alin Munteanu, liderul Cartel Alfa Gorj și președintele Sindicatului Alfa din Complexul Energetic Oltenia, susține că sunt o serie de indicii din care reiese că producătorul de energie electrică din Oltenia este împins către faliment. Se preferă importul de energie, în loc să se dea de lucru celor peste 9.000 de angajați ai CEO; Complexul Energetic Oltenia primește pe megawat 400 de lei în loc de 450 de lei, pe piața de profil, sub prețul de producție, la care se adaugă certificatul de CO2.
„De când este Sebastian Burduja ministru, CEO nu mai are loc pe piață. Importăm masiv din țări care nu plătesc certificate de CO2. Oamenii sunt îngrijorați, pentru că în ritmul acesta compania este trimisă către faliment. Vom face proteste chiar la ușa ministrului Energiei, care acum este preocupat mai mult de campania electorală, decât de Sistemul Energetic Național. Practic, își bate joc de un județ întreg. Niciun ministru nu s-a comportat așa cu minerii și energeticienii. Nu respectă deloc minerii și energeticienii. Ne obligă să vindem sub prețul de producție. Oare unde ajungi când vinzi sub prețul de producție? Nu mai producem nici cât fotovoltaicele. Importăm energie pe cărbune, iar noi nu avem voie să producem energie pe cărbune. E o bătaie de joc!”, a declarat Alin Munteanu, președintele Cartel Alfa Gorj.