Un șofer beat a intrat cu vehiculul într-o mașină parcată

Loading

La data de 20 ianuarie, polițiști din cadrul Poliției Orașului Bumbești Jiu au fost sesizați prin apelul 112, de un bărbat, de 58 de ani, din municipiul Târgu Jiu, cu privire la faptul că a fost implicat într-un eveniment rutier, soldat cu pagube materiale.  Din primele cercetări, polițiștii au constatat că un bărbat de 63 de ani, din comuna Mușetești, în timp ce conducea un autoturism, din direcția Curtișoara către Tetila, într-o curbă ușoară la dreapta, ar fi pierdut controlul direcției de mers și ar fi intrat în coliziune cu un autoturism, care se afla parcat pe podețul unui imobil, pe partea dreaptă a sensului său de mers, ocazie cu care a suferit leziuni la nivelul feței. Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest rezultând o alcoolemie de 1,23 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital, în vederea recoltării de probe biologice, pentru stabilirea cu exectitate a alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice, de către o persoană aflată sub influența alcoolului și vătămare corporală din culpă.

Scroll to Top