Un șofer le-a mulțumit polițiștilor pentru că l-au oprit, fiind prea obosit, băuse și putea face accident

Loading

Polițiști din cadrul Politiei Orașului Novaci – Formatiunea Rutieră, au depistat marți în trafic un bărbat, de 33 de ani, din Drobeta-Turnu Severin, județul Mehedinți, în timp ce conducea un autoturism pe DN 67 Alimpești, având o concentrație de 0,42 mg/litru alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la Spitalul orașului Novaci, urmând să-i fie recoltate 2 mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

„În urma discuțiilor purtate de polițiștii din Novaci cu bărbatul, acesta a menționat faptul că se afla în drum spre mare, și, deși pare rupt dintr-un film, conducătorul auto le-a mulțumit polițiștilor că l-au oprit și au luat măsurile corespunzătoare, întrucât nu se afla în condiții optime pentru a conduce și a adormit la volan de două ori de când a plecat de acasă, fiind trezit de concubina sa. Acesta se afla în autoturism cu concubina și doi copii minori, care, în urma acțiunii polițiștilor, au fost salvați de un drum primejdios, pe care l-ar fi parcurs alături de un șofer aflat sub influența băuturilor alcoolice și obosit.”, conform IPJ Gorj.

Scroll to Top