VIDEO: Mesaj cutremurător transmis de polițiștii gorjeni care și-au înmormântat azi colega de numai 21 de ani!

Loading

Zeci de polițiști au condus-o astăzi pe ultimul drum pe tânăra Roberta Ungureanu, care a murit la 21 de ani, într-un accident rutier în județul Brașov. Tânăra a fost înmormântată luni la Cimitirul din comuna natală Roșia de Amaradia. IPJ Gorj a transmis un mesaj cutremurător.

„Ai plecat mult prea devreme dintre noi, Roberta!

Tânără, visătoare, un om exceptional și un polițist devotat. Însă pentru tine misiunea a luat sfârșit… un sfârșit tragic și prematur, mult prea greu de înțeles pentru noi.

E dificil să vorbești despre colegi căzuți la datorie. Am avea atât de multe de spus, însă cuvintele sunt de prisos. În situația data, viața nu a fost nici corectă, nici demnă.

Cu doliu în suflet și lacrimi în ochi, te-am condus astăzi pe ultimul drum.

Regretăm profund pierderea ta, dragă colegă!

Drum lin către îngeri, Roberta!, potrivit IPJ Gorj.

Scroll to Top