Astăzi, cu ocazia Zilei Mondiale a Animalelor, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor Gorj reafirmă angajamentul de a proteja și apăra drepturile ființelor necuvântătoare, cei care ne sunt alături necondiționat, în momente de fericire și tristețe, sărbătorind prin conștientizarea fiecăruia dintre noi cu privire la atenția, respectul și grija pentru bunăstarea acestora.
Polițiștii au continuat activitățile de informare a proprietarilor și deținătorilor de animale de companie, cu privire la importanța asigurării condițiilor de bunăstare și a respectării obligațiilor care decurg din legile privind protecția animalelor, în zona centrală a municipiului Târgu Jiu și în mai multe parcuri din localitate. În acest an, polițiști din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au înregistrat 321 de sesizări din partea cetățenilor, cazuri în care au intervenit pentru salvarea animalelor, iar 41 dintre acestea, care se aflau în situații de pericol, au fost plasate în adăposturi speciale, unde au beneficiat de grija și atenția cuvenită.
De asemenea, de la debutul anului 2024, polițiștii din domeniul protecției animalelor au întocmit 78 de dosare penale, în urma infracțiunilor constatate, în care au fost și sunt efectuate cercetări, urmând ca, la finalizare, să fie înaintate unității de parchet competente, cu propuneri legale.
Scopul acestor acțiuni este contribuția la crearea unei societăți responsabile și la conștientizarea deținătorilor de animale, și nu numai, în ce ceea ce privește drepturile acestora.